Home » D:News » Imprimantele 3D ar putea revoluţiona războiul şi economia

Imprimantele 3D ar putea revoluţiona războiul şi economia

Imprimantele 3D ar putea revoluţiona războiul şi economia
Publicat: 04.01.2015
Imprimantele 3D, considerate mult timp dispozitive mai degrabă anecdotice, îşi găsesc utilizări multiple, mai ales în industria de apărare, care ar putea anunţa o nouă revoluţie industrială, potrivit experţilor.

Pentru mulţi, imprimantele 3D rămân un simplu dispozitiv util pentru reproducerea unor figurine banale din plastic, dar, odată cu expirarea recentă a mai multor brevete cruciale, noi imprimante capabile să utilizeze metale, lemn sau ţesuturi vor deveni mult mai accesibile, lăsând loc unei revoluţii istorice pentru industria manufacturieră.

Întotdeauna în căutare de noi tehnologii, puternica industrie de apărare se află în avangarda acestui domeniu inovator. Armata americană a investit masiv în domeniul sectorului imprimantelor 3D pentru a produce uniforme, piele sintetică pentru îngrijirea răniţilor, sau chiar pentru producerea de alimente, potrivit lui Alex Chausovsky, analist al IHS Technology.

Cercetători din cadrul celebrului Massachusetts Institute of Technology (MIT) au inventat deja „imprimarea 4D”, folosind materiale care se transformă la contactul cu alte substanţe, cum este apa. Tehnologia va putea duce, în viitor, la producerea de uniforme de camuflaj care îşi vor schimba culoarea în funcţie de mediul înconjurător.

Tehnologia a cunoscut deja primele aplicaţii practice. La sfârşitul lunii decembrie, echipajul de pe Staţia Spaţială Internaţională a putut fabrica, graţie unei imprimante 3D special create pentru avanpostul orbital, o unealtă al cărei design a fost trimis prin e-mail de la sol.

La finele anului 2013, gigantul britanic din domeniul industriei producătoare de armament BAE Systems a folosit pentru prima dată o piesă de metal, creată cu o imprimantă 3D, la construirea unui avion de vânătoare Tornado. Într-un videoclip publicat recent, grupul britanic a făcut referire la posibile utilizări viitoare ale tehnologiei, cum ar fi crearea unui avion cu ajutorul unei imprimante tridimensionale.

„Este o perspectivă de termen lung, dar avem în mod clar ca obiectiv fabricarea unei aeronave utilizând exclusiv tehnologia de imprimare 3D”, a declarat, pentru AFP, Matt Stevens, responsabil cu divizia de imprimare 3D din cadrul BAE.

Utilizarea unei imprimante 3D pe front ar putea, de asemenea, să schimbe total tehnicile de luptă şi industria de apărare, potrivit lui Peter W. Singer, expert în domeniul tehnicilor de luptă ale viitorului în cadrul New America Foundation.

„Soldaţii aflaţi pe un front îndepărtat în Afganistan ar putea, de exemplu, să creeze fişierul digital necesar fabricării unei piese defecte şi să o poată imprima”, departe de uzinele de armament care ar produce obiectul în mod obişnuit, a spus Singer.

Din punct de vedere ale politicii externe a statelor, tehnologia ar putea face inutilă practica impunerii de sancţiuni.

„Statele Unite au impus sancţiuni asupra multor domenii, de la piese de schimb pentru avioane de luptă, până la echipamente petroliere. Dar imprimantele 3D ar putea face aceste sancţiuni inutile, după ce au constituit o parte crucială a politicii externe de mai mult de o generaţie”, a mai spus expertul american.

Posibilitatea de a produce arme ocolind circuitele şi procedurile industriale clasice va duce însă şi la apariţia de noi riscuri.

„Imaginaţi-vă specialişti în explozibili din Orientul Mijlociu care încep să fabrice bombe cu aspectul unor obiecte inofensive sau un lup singuratic care îşi creează cu o imprimantă 3D o armă de plastic cu ajutorul căreia ar putea înşela protocoalele de securitate ale Casei Albe”, a avertizat Chausovsky.

Pe lângă creşterea riscurilor privind securitatea, va fi vorba şi despre o revoluţie economică ale cărei consecinţe sunt imprevizibile.

Dacă oricine va putea să fabrice bunuri cu imprimante 3D, ţările ale căror economii se bazează pe producerea de jucării sau haine cu ajutorul mâinii de lucru foarte ieftine s-ar putea trezi într-o reală dificultate.

„Dacă vreţi să înţelegeţi mai bine pericolul care se desprinde din dezvoltarea tehnologiei de imprimare 3D, vedeţi în ce măsură depinde China de sectorul său de fabricare de produse foarte ieftine”, a subliniat Chausovsky.

Inventată în anii 1980, imprimarea tridimensională este o tehnologie mai puţin nouă decât îşi imaginează mulţi, dar beneficiază de o recâştigare a interesului, pentru că brevetele care limitau utilizarea tehnologiei originale sunt pe cale să expire, deschizând calea unei concurenţe care ar trebui să ducă la îmbunătăţirea calităţii şi la ieftinirea tehnologiei.

„Imprimarea 3D va permite crearea de produse imposibil de fabricat cu metodele tradiţionale”, a mai spus Chausovsky.

Amploarea implicaţiilor este încă dificil de prezis. „Este pentru prima dată, după foarte mult timp, când ne confruntăm cu o schimbare atât de radicală în materie de inginerie industrială. Nu avem de-a face cu un simplu progres, ci reinventăm regulile”, a spus oficialul BAE Systems.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia ...
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat în voia Domnului”
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat în voia ...
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?
Descoperire majoră în lupta cu obezitatea! De ce revin kilogramele după slăbit?
Descoperire majoră în lupta cu obezitatea! De ce revin kilogramele după slăbit?
Conexiunile sociale ne schimbă microbiomul, sugerează un studiu
Conexiunile sociale ne schimbă microbiomul, sugerează un studiu
Ce este „paradoxul coastei”?
Ce este „paradoxul coastei”?
Galaxiile UFO, ciudățeniile cosmice pe care astronomii le pot vedea abia acum, cu ajutorul Telescopului Webb
Galaxiile UFO, ciudățeniile cosmice pe care astronomii le pot vedea abia acum, cu ajutorul Telescopului Webb
Canada autorizează testarea cipurilor cerebrale de la Neuralink
Canada autorizează testarea cipurilor cerebrale de la Neuralink